Un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureș a fost REȚINUT, după ce a bătut un profesor

Un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureș a fost REȚINUT, după ce a bătut un profesor
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 11/03/2024, 22:20

Un adolescent de 15 ani, elev de clasa a VIII-a în Târgu Mureș, a fost încătușat pe holurile școlii, după ce a bătut un profesor. Cu puţin timp înainte, el fusese dus la poliție și amendat pentru gesturi obscene în timpul orelor de curs.

UPDATE  – Elevul a fost reținut pentru 24 de ore

Elevul care a făcut scandal la şcoală, arătând gesturi obscene şi ulterior agresând un cadru didactic, a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunţat, luni seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. ”Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureş, citat de News.ro.

Știrea inițială:

Astfel, băiatul a ajuns de două ori în aceeași zi la Secția de Poliție, după ce, inițial, s-a urcat pe un dulap din clasă și i-a arătat gesturi obscene profesorului.

Pentru fapta sa, elevul, violent cu agenții chemați la școală, a fost amendat cu suma de 500 de lei. Ulterior, după ce s-a întors de la Poliție, a bătut profesorul cu pumnii și picioarele.

„În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale care se impun”, au transmis poliţiştii, citați de Antena 3.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer